ANTREPREMAME BAZAR

Ediția II

CONTINUĂM POVESTEA!

De la idee, la acțiune este, uneori, doar un pas. Credem cu tărie că determinarea și pasiunea sunt două dintre “motoarele” nelipsite ale femeilor, care merg în direcția visului lor.

Așa a început proiectul AntrepreMAME – ca o idee, apoi ca o comunitate care crește organic, frumos, asemenea unui copil hrănit cu principii sănătoase, înțelegere, ascultare reciprocă și suport.

În luna mai, ne reîntâlnim la AntrepreMAME BAZAR – a doua ediție a târgului mamelor antreprenor, în aer liber.

Evenimentul – dedicat întregii familii – va avea loc în Parcul Dinamic, din comuna Chiajna – comuna cu cel mai mare număr de locuitori din județul Ilfov (peste 100.000, conform statisticilor).

Am pornit de la convingerea că dincolo de promovarea online, pe care fiecare antrepreMAMĂ o realizează pe canalele proprii de socializare, este nevoie și de interacțiune umană, de căldură și contact fizic, de dialog direct, de povești… Așa că mi-am dorit să ofer AntrepreMAMELOR din comunitate ocazia de a-și prezenta produsele și micile afaceri, în mod nemijlocut, unui număr cât mai mare de vizitatori”, a spus Mădălina Roman, fondatoarea comunității AntrepreMAME.

Ediția a doua a AntrepreMAME Bazar se va desfășura timp de două week-end-uri consecutive, mai precis pe 20-21 mai și 27-28 mai 2023.

Evenimentul din acest an va cuprinde:

  • Ateliere și activități pentru copii ateliere haioase de aritmetică mentală, gheață carbonică, face painting, pictură pe tablouri de lut, art&craft pentru copii, plantare de copăcei, semințe sau bulbi de flori, ateliere de pictură pe figurine și lemn, ateliere pentru copii 1-3 ani, crazy hair – coafuri colorate pentru fetițe și băieți etc.
  • Produse pentru casă și familie: haine originale, create de mămicile designer, bijuterii din pietre semiprețioase, bijuterii inedite din fructe și flori – imortalizate în rășini naturale, miere și produse din miere, lavandă și produse din lavandă, lumânări parfumate, cărți, produse naturiste, decorațiuni pentru casă etc.

În cadrul celor două week-end-uri de distracție, vizitatorii evenimentului vor putea asiata la:

  • Un show inedit și colorat – prezentare de modă pentru copii, cu creațiile antrepremamelor din comunitate,
  • Spectacol de teatru / dans pentru copii
  • Colțul sportiv: unde părinții vor fi provocați să se joace, alături de copii, jocurile copilărieie de altădată, iar copii de azi vor fi provocați să pună telefoanele și tabletele de-o parte, pentru joaca pe teren,
  • Colțul autentic românesc – cu produse 100% românești, și multe alte surprize inedite.

Haideți alături de AntrepreMAME! Un târg fizic este o ocazie excelentă pentru a cunoaște antreprenoare, pentru a lega prietenii și colaborări, pentru a spune clienților și potențialilor clienți povestea din spatele produselor voastre.

Pentru detalii suplimentare, la [email protected] sau www.antrepremame.ro

AntrepreMAME este o comunitate a tuturor mamelor, indiferent că sunt antreprenoare sau se gândesc să devină! AntrepreMAME este o horă românească, a mamelor și a femeilor cu idei, cu inițiativă și determinare.

Save the date! 20-21 mai și 27-28 mai 2023, în parcul Dinamic, comuna Chiajna, jud. Ilfov (la doar 10 minute distanță de București)

Partener principal: Auchan România

Parteneri: Decathlon Militari, Green Sugar, Neoclinique

Parteneri media: București FM, Radio 3 Net, Metropola, Radio TerraNova TV, Liliana Uleia

Comunicat presa gratuit