Asociația CONIL, Lumea Magica a tuturor copiilor!

La începutul acestei săptămâni, Asociația CONIL a susținut prima conferință transnațională din cadrul proiectului WNIMTR, alături de parteneri din Italia și Polonia dar și alături de invitați speciali, Magitot și Leon Magdan.

          Conferința s-a desfășurat la Hotel Europa Royale și a avut ca scop principal   prezentarea  primelor rezultate ale cercetării privind impactul si  importanța magiei, iluziei și fascinației în procesul educațional al copiilor în general și al celor cu nevoi speciale în particular.

Magia și iluzia nu doar stârnesc curiozitate și amuză, ci mai ales încurajează mintea copiilor să descopere cât mai multe soluții prin care trucurile sunt posibile. Astfel, trucurile de magie și iluzionism devin exerciții extrem de importante de dezvoltare a logicii și raționament.

          Conferința organizată de Asociația CONIL a fost animată și de numere spectaculoase de magie și teatru de umbre, realizate de Magitot și Leon Magdan, antrenând întregul public, de la cei mari la cei mici.

          Ne-am bucurat de o largă și onorantă participare a reprezentanților școlilor publice și private din București dar și de reprezentanți ai Casei Corpului Didactic. Nici elevii nu au rămas nereprezentați, la eveniment participând peste  de elevi ai Școlii numărul 150 și ai Liceului Teoretic International de Informatică București.

Le mulțumim tuturor participanților pentru atenție și interes precum și pentru propunerile de voluntariat în cadrul Școlii Conil, pe care le-au anunțat participanții la finalul conferinței.

          Conferința WNIMTR s-a încheiat cu un moment tradițional, cu dansuri populare românești, care i-a impresionat pe partenerii noștri din Italia și Polonia.

          Asociația CONILa reușit să îmbine perfect tradiția și cultura românească cu tema principală a acestui proiect Erasmus+, primind recenzii incredibile atât de la partenerii italieni și polonezi, cât și de la invitații români.

          Așteptăm cu mare interes cea de-a doua etapă a proiectului, care se va desfășura în data de 2-4 noiembrie, la Roma, dar și viitoare proiecte europene, concentrate pe tehnici de școlarizare și noi moduri de dezvoltare.

Pentru orice alte detalii, vă invitam să ne contactați la 0784412222 sau [email protected]

Source

Comunicat presa gratuit